Wednesday 9 May 2007

Singuri in mijlocul tuturor


Mergeam zilele astea cu autobuzul…un drum anost, luuung cat o zi de post si, de parca cele 15 statii pe care le am de facut nu sunt destule, distanta se mareste proportional cu aglomeratia din masina. Stateam cu castile in urechi si muzica imi urla in casti atat de tare ca nu auzeam nimic in jur. Bine, asta era si scopul pentru ca m-am saturat ca atatia ani sa ii aud pe oameni injurandu-se, certandu-se sau vorbind despre episodul de aseara din eu stiu ce telenovela. Am ales sa fiu singura cu gandurile mele, sa am parte de ora mea de liniste, chiar acolo in mijlocul tuturor.
Asta nu inseamna ca daca mi-am pus castile in urechi, ceilalti au disparut cu totul. Inca mai pot sa ii observ, dar nu ii mai aud. In fata mea, pe scaun, un batranel isi sterge ochelarii de vedere si, dupa multa migala, isi pune ochelarii la ochi, iar batista traditionala o impatureste in patru si o pune in buzunarul de la piept. Ramane cu mana la piept si se uita pe geam de parca ceva il fascineaza dincolo de geamul murder al autobuzului. Pentru el nu exista decat acel lucru pe care il vede pe geam; in spatele lui o tipa la vreo 25 de ani scrie de zor un sms si degetele ii tremura pe telefon. Ma uit la ea si pare sa fie cea mai trista persoana pe care am vazut-o vreodata. Pentru ea nu exista nimeni in afara de cel sau cea careia ii scrie sms-ul. In dreptul ei, langa mine sta un barbat imbracat la costum. Ma uit la el si nu pot sa nu remarc eleganta tinutei lui. Nici nu apuc bine sa ma gandesc ce impresie poate face tinuta eleganta, cand incepe sa isi traga nasul atat de zgomotos incat il aud si eu, cu muzica din urechile mele cu tot. Omul nu este satisfacut de aceasta manifestare si se ajuta de degetul mic, terminat cu o unghie destul de lunga sa ii ajunga din nas pana la creier. Pentru el este clar ca nu exista nimeni in afara de el si de unghia lui. Pe un scaun alaturat sta o fata de vreo 15-16 ani. Este imbracata cu un tricou negru pe care scrie “Slipknot” si este complet afundata in cartea de pe genunchii ei. In timp ce citeste isi rasuceste pe deget o suvita de par…”Invitatie la vals” este sigurul lucru care exista pentru ea in acel moment.
Sunt doar patru dintre oamenii pe care i-am observat in acea zi…Cu cat este mai aglomerat un loc, cu atat mi se pare ca suntem mai singuri. Nu mai suntem atenti la nimic si nimeni din jur, ci ne lasam cufundati in gandurile si problemele noastre….iar de ceilalti pur si simplu uitam…

1 comment:

bomath said...

Rezumat: cu cât e mai mare aglomeraţia, cu atât *vrem* să fim mai singuri. E tendinţa de a ignora lucrurile neplăcute asupra cărora n-avem influenţă.