Judecam NON STOP

Citeam dimineata, in metrou, peste umarul unei individ, un titlu sinistru de ziar (publicat bineinteles langa o dudie siliconata si plastifiata, la bustul gol): "Vrea sa abandoneze copilul pe care l-a infiat".

Poate alaturarea inedita, poate faptul ca toata lumea citea exact acelasi articol de ziar m-a facut si pe mine sa pescuiesc un exemplar si sa imi arunc ochiu' pe "marea stire". Dupa ce parcurg intregul reportaj aflu ca dna infiase acum 7-8 ani o fetita autista si ca in momentul de fata, dupa ce trecuse prin "n" greutati materiale, fizice si psihice, pentru ca nu mai face fata cheltuielilor cu salariul si indemnizatia primita de la stat se gandeste sa o duca pe fetita la un centru de plasament pentu copii cu nevoi speciale.

Pe strada, la servici, in magazine, la chioscul din fata blocului am auzit toata ziua cum feluri si feluri de indivizi o condamnau pe biata femeie si ii atribuiau diferite epitete. Ne-am obisnuit sa aratam cu degetul si sa dam cu piatra inainte macar de a stii depre ce e vorba:

S-a intrebat vreo persoana (din cele ce comentau azi), oare, ce presupune sa ai un copil autist? cum se ingrijeste, cat timp este necesar sa petreci cu el zilnic, ce fel de obiecte, mancare, haine trebuie sa ii cumperi?

A luat vreuna dintre aceaste persoane un copil in plasament? Sanatos, pentru ca de un copil cu nevoi nici nu poate fi vorba;

si intrebarile pot continua...Judecam pentru ca de altceva nu suntem in stare. Judecam o femeie care se recunoaste invinsa, dar care totusi nu arunca un copil in strada, ci ii cauta un camin adecvat nevoilor, judecam o femeie care timp de 8 ani de zile i-a oferit acestuia o viata cu mult mai buna decat ar fi avut intr-un camin unde nimanui nu i-ar fi pasat de el, judecam si condamnam gratuit.

Magia lumii

Magia fotbalului

Nedrept

Doi ochi albastri, inocenti si veseli, un par blond fluturand in vand si o pofta nemasurata de viata, toate disparand intr-o clipa. "The Lovely Bones" este povestea unei fetite care este pe cale sa cunoasca momentele placute ale vietii, la cei 14 ani; si totusi, fara ca viata sa fie dreapta cu ea, inainte de primul sarut, inainte ca primul ei film sa fie developat, este ucisa.

Urmeaza o poveste de 2 ore in care Susie si familia ei nu reusesc sa constientizeze faptul ca a disparut si ca ea nu se va mai intoarce. Legatura tata - fiica, suferinta parintilor, a fratilor si nu in ultimul rand a ei, atunci cand isi da seama ca trebuie sa renunte la toate visele si planurile pe care le facuse, sunt surprinse cadru cu cadru.

Un film despre puterea de a trai dincolo de suferinta, de a putea sa renunti la trecut si sa privesti spre viitor - un film trist, o lectie de viata.