Interviu cu Dumnezeu

"Ai vrea sa-mi iei un interviu, deci... zise Dumnezeu.

- Daca ai timp... i-am raspuns. Dumnezeu a zambit.

- Timpul meu este eternitatea... Ce intrebari ai vrea sa-mi pui?

- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?

Dumnezeu mi-a raspuns: - Faptul ca se plictisesc de copilarie, se grabesc sa creasca...., iar apoi tanjesc iar sa fie copii; ca isi pierd sanatatea pentru a face bani......iar apoi isi pierd banii pentru a-si recapata sanatatea. Faptul ca se gandesc cu teama la viitor si uita prezentul iar astfel nu traiesc nici prezentul nici viitorul; ca traiesc ca si cum nu ar muri niciodata si mor ca si cum nu ar fi trait.

Dumnezeu mi-a luat mana si am stat tacuti un timp. Apoi am intrebat:

- Ca parinte, care ar fi cateva dintre lectiile de viata pe care ai dori sa le invete copiii tai?

- Sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inima celor pe care ii iubesc... si ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece; sa invete ca un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin; sa invete ca exista oameni care ii iubesc dar pur si simplu inca nu stiu sa-si exprime sentimentele; sa invete ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit; sa invete ca nu este suficient sa-i ierte pe ceilalti si ca, de asemenea, trebuie sa se ierte pe ei insisi.

- Multumesc pentru timpul acordat....am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii sa stie?

Dumnezeu m-a privit zambind si a spus: - Doar faptul ca sunt aici, intotdeauna."

Am eu niste fete in lista de mess care mereu asteapta sa mai moara cate un om de cultura ca sa afle si ele niste lucruri noi. Cand a murit Octavian Paler fetele si-au schimbat status-urile obisnuite de "in pat cu sormea, nu cereti amanunte. hi hi hi", respectiv "maine ma trezesc la 6 dimineata, dar pt un corp de vis ca al meu trebuie sa faci sacrificii", cu unele pline de incarcatura filosofica, citate din Octavian Paler probabil obtinute cu un scurt search pe google.

Fetelor, ce pot sa va spun, pacat pentru voi ca Mozart, Schopenhauer, Maiorescu nu sunt contemporani cu noi...daca ar fi, ar trebui sa moara cat de curand ca sa mai schimbati si voi sursa de inspiratie pentru status-uri.

A fost odata....copilaria

Cuvantul asta imi trezeste o multime de aminitiri, care mai de care. Un singur cuvant care ma face sa imi aduc aminte de primul meu ghizdanel; era mov si ma facea atat de fericita incat nu mai aveam nevoie de nimic altceva, in prima zi de scoala. De serile in care vorbeam cu frate-miu pana spre dimineata despre ce cadouri ne-ar placea sa primim de Craciun. Mai conta micul amanunt ca abia peste inca doua luni urma sa fie Craciunul? Mosul era adevarat si in fiecare an manca prajiturile pe care i le puneam sub brad, ca sa nu mai zic de faptul ca ne si raspundea la scrisorile pe care i le lasam.
Copilaria imi aduce aminte de zilele intregi pe care le petreceam afara, la joaca, in spatele si mai apoi in fata blocului; ma jucam cu Rares, cu Adi si Alex, vecinii mei, pana seara de tot, cand ne chemau parintii in casa. Cand spun copilarie spun joaca in zapada pana cand ne ardeau mainile, obrajii si panatalonii erau atat de ighetati, ca puteai sa ii spargi.
Dar ce inseamna copilaria fara desenele animate? Stiu ca imi placeau la nebunie desenele cu Captain Planet si ma jucam cu frate-miu impartindu-ne personajele; Sandie Bell sau cum o chema pe fetita cu coditele era si ea nelipsita, Motomartienii, Plastic Man si mult mai cunoscutele Tom si Jerry.
Imi aduc aminte ca atunci cand se intorcea mama de la servici ne aducea niste prajiturele de ciocolata, care aveau un ursulet desenat pe ambalaj, iar cand venea tata seara ne lua in brtate, ne pupa si ne ridica “pana la tavan”. Imi placea sa ma joc cu masinutele si, din cand in cand, ma jucam cu frate-miu cu papusile mele Barbie. Nici acum nu ma iarta ca lui ii dadeam papusile dezbracate si ii spuneam ca au haine culoarea pielii, iar toate papusile mele aveau 3 seturi de haine.
Vacantele de vara petrecute la Breaza; vacantele la mare si mai ales plimbarile de pe faleza, seara, cand tata ma punea pe umerii lui si asa mergeam toata statiunea.
O copilarie plina de aminitiri, care mai de care mai frumoase; poate pentru ca mi-a placut asa de mult acea parte a vietii, am mai pastrat inca acel copilas, undeva, acolo in sufletul meu.

Singuri in mijlocul tuturor

Mergeam zilele astea cu autobuzul…un drum anost, luuung cat o zi de post si, de parca cele 15 statii pe care le am de facut nu sunt destule, distanta se mareste proportional cu aglomeratia din masina. Stateam cu castile in urechi si muzica imi urla in casti atat de tare ca nu auzeam nimic in jur. Bine, asta era si scopul pentru ca m-am saturat ca atatia ani sa ii aud pe oameni injurandu-se, certandu-se sau vorbind despre episodul de aseara din eu stiu ce telenovela. Am ales sa fiu singura cu gandurile mele, sa am parte de ora mea de liniste, chiar acolo in mijlocul tuturor.
Asta nu inseamna ca daca mi-am pus castile in urechi, ceilalti au disparut cu totul. Inca mai pot sa ii observ, dar nu ii mai aud. In fata mea, pe scaun, un batranel isi sterge ochelarii de vedere si, dupa multa migala, isi pune ochelarii la ochi, iar batista traditionala o impatureste in patru si o pune in buzunarul de la piept. Ramane cu mana la piept si se uita pe geam de parca ceva il fascineaza dincolo de geamul murder al autobuzului. Pentru el nu exista decat acel lucru pe care il vede pe geam; in spatele lui o tipa la vreo 25 de ani scrie de zor un sms si degetele ii tremura pe telefon. Ma uit la ea si pare sa fie cea mai trista persoana pe care am vazut-o vreodata. Pentru ea nu exista nimeni in afara de cel sau cea careia ii scrie sms-ul. In dreptul ei, langa mine sta un barbat imbracat la costum. Ma uit la el si nu pot sa nu remarc eleganta tinutei lui. Nici nu apuc bine sa ma gandesc ce impresie poate face tinuta eleganta, cand incepe sa isi traga nasul atat de zgomotos incat il aud si eu, cu muzica din urechile mele cu tot. Omul nu este satisfacut de aceasta manifestare si se ajuta de degetul mic, terminat cu o unghie destul de lunga sa ii ajunga din nas pana la creier. Pentru el este clar ca nu exista nimeni in afara de el si de unghia lui. Pe un scaun alaturat sta o fata de vreo 15-16 ani. Este imbracata cu un tricou negru pe care scrie “Slipknot” si este complet afundata in cartea de pe genunchii ei. In timp ce citeste isi rasuceste pe deget o suvita de par…”Invitatie la vals” este sigurul lucru care exista pentru ea in acel moment.
Sunt doar patru dintre oamenii pe care i-am observat in acea zi…Cu cat este mai aglomerat un loc, cu atat mi se pare ca suntem mai singuri. Nu mai suntem atenti la nimic si nimeni din jur, ci ne lasam cufundati in gandurile si problemele noastre….iar de ceilalti pur si simplu uitam…

What i hate

1. sa fiu mintita, inselata, amagita
2. sa fiu luata de proasta sau de fraiera
3. sa fiu ignorata
4. sa am incredere in cineva si sa descopar ca habar nu am sa imi aleg prietenii
5. sa nu aiba cineva incredere in mine
6. sa fiu neputincioasa si sa nu pot sa ajut pe cineva care are nevoie
7. singuratatea si dependenta de cineva sau ceva
8. ca sunt nesigura de mine
9. rautatea gratuita si nesimtirea unora
10. ipocrizia si prefacatoria
11. cuvintele si declarariile goale, lipsite de semificatie
12. ca nu insemn nimic pentru persoana care reprezinta intreaga lume pentru mine
13. sa nu imi iasa bine ceea ce fac
14. sa stau si sa astept undeva sau pe cineva
15. mirinda si tutti frutti
16. tricourile kitch cu inscriprii gen “rich”, “gigolo italiano” etc.
17. pantofii de lac, cu bot ascutit pe care ii poarta manelistii si manelele
18. bomboanele cu nuca de cocos
19. macul si susanul
20. ceaiul de menta

What i love

1. iubesc marea si nisipul
2. iubesc ploaia de vara si mirosul de dupa ea
3. iubesc muzica buna si dansul
4. iubesc noptile albe petrecute alaturi de prieteni
5. iubesc ciocolata sub orice forma ar fi ea, solida, lichida sau topping de inghetata
6. iubesc inghetata
7. iubesc conversatiile lungi, pline de glume si ironii pe care le am cu prietenii
8. iubesc flirtul intelectual
9. iubesc viteza, masinile , motocicletele si avioanele
10. iubesc libertatea
11. iubesc serile lungi de vara si bataile cu apa
12. iubesc culoarea albastra
13. iubesc sa fiu protejata, mangaiata si tinuta in brate
14. iubesc varietatea si originalitatea
15. iubesc oamenii inteligenti si care stiu sa traiasca, sa se bucure de viata si de cei din jur
16. iubesc mirosul de lemn ars atunci cand treci cu bormasina prin el
17. iubesc serile cu luna plina

Cuvinte goale

Doua lucruri nu suport la oamenii din jurul meu…Sa minta si sa fie ascunsi. Cum una deriva din cealalta as putea spune ca nu pot sa ii sufar pe mincinosi. Si, ca sa fie din ce in ce mai bine, am obseravat ca in ultima vreme toti asced la categoria aceasta de oameni.
Mai demult imi faceam probleme ca nu pot sa mint…Daca incerc sa mint sau chiar si sa “indulcesc” o anumita situatie se vede imediat. I cannot do it si asta e. Am si incercat “sa invat” sa mint, daca va vine sa credeti si toate astea pentru ce? Ca sa nu mai fiu eu in inferioritate fata de restul lumii; dupa ce am rumegat eu un pic acest gand mi-am dat seama ca mult mai bine ar fi sa ii invat eu pe restul sa nu mai minta, sa nu se mai ascunda, sa nu mai denatureze….Mult mai bine, dar mult mai greu, chiar aproape de imposibil daca suntem realisti.
Ce nu pot sa inteleg de nici un fel este de ce simt oamenii nevoia sa pacaleasca sau sa spuna mici minciuni chiar si acolo unde nu ar fi nici o filozofie sa spuna adevarul. In loc de “te sun mai incolo”, sa spuna “nu am chef sa vorbim azi, asa ca lasa-ma”; in loc de “ma intorc imediat”, sa spuna “am chef sa mai stau o ora-doua-trei…”; in loc de “te astept pana te intorci” sa spuna “nu stiu daca o sa mai stau atat”; in loc de “mi-e dor de tine” sa taca si sa nu spuna nimic.
Eu una cand simt ceva sau cand cred ceva spun si gata. Daca nu cred in ceea ce spun de ce sa vorbesc? Doar nu am de indeplinit o norma de cuvinte spuse pe minut/zi, nu? Chiar au devenit cvintele goale si nu mai au nici o seminificatie? Sau nu mai stim noi sa le folosim decat ca forma, uitand ca ele au si un continut….? Inseamna ca vechea zicala “imi dau cuvantul” a devenit si ea doar o insiruire de cuvinte fara sens?
Decat sa spui 1000 de cuvinte fara sens, mai bine nu spui nimic si asta poate valora de 1000 de ori mai mult.

8 vs 8

….sau Gerrard vs Lampard.
Azi a fost mare meci mare in Uefa Champions League si anume returul Liverpool-Chelsea. Mare pentru ei, mare pentru romanasii nostri de acasa care sperau sa se califice si ei odata cu victoria lui Chelsea; teapa pentru Dinamo teapa si pentru Chelsea. Mare meci pentru Murinho cel isteric si mare pentru Benitez ca deh…e raca mare intre cei doi macho.
Mare meci si pentru mine. Imi place fotbalul, recunosc…Desi sunt putine fete care sa spuna acest lucru, ei bine, exista si eu sunt una dintre ele. Imi place fotbalul atata vreme cat nu vorbim de fotbalul romanesc. Imi plac golurile spectaculoase, atmosfera de pe stadioanele din afara, imi plac pasele si bineinteles imi plac penalty-urile. Si cu toate astea , azi nu m-am uitat la fotbal, ci mai curand la fotbalisti. Dintre toti jucatorii de fotbal pe care ii stiu nu imi plac decat doi: Frank Lampard si Steven Gerrard. Coincidenta a facut ca azi sa fie amandoi pe acelasi teren. Mare dilema pe capul meu…cu cine tin azi? Cu Chelsea? Cu Liverpool? ( Traducerea intrebarilor anterioare fiind desigur: “cu Lampard?”, “Cu Gerrard?” ) Greu, domne’ ,greu. Sunt sigura ca sunteti de acord cu mine.
Concluziile meciului? Ei bine Gerrard a alergat mai mult si a fost rasplatit cu mai multe prim-planuri de catre operratori…Lampard a cam tras chiulu azi, dar a fost si el destul de prezent pe ecran…Deci o zi buna pentru mine, doar am apucat sa imi clatesc si eu un pic ochii. Au fost si penalty-uri, asa ca, din pacate Lampard pleaca acasa, din fericire Gerrard merge mai departe. Bineinteles, din punctual meu de vedere, era la fel de frumos sa fie invers si sa mearga Lampard mai departe…Oh well, cam asa am vazut eu meciul de azi. Nu mi se intampla des, dar azi m-am uitat la meci ca o adevarata fata.
Ah si sa nu uit, pentru cei care nu stiu, Lampard are numarul 8 pe tricou, la fel ca si Gerrard.