Wednesday 25 August 2010
Sunday 1 August 2010
My other love
“O fotografie face cat o mie de cuvinte”, i-am auzit pe ai mei spunand intr-o seara, pe cand eram mica si abia invatasem sa merg si sa spun primele cuvinte. A trecut ceva timp pana sa inteleg ce inseamna asta, pana sa simt ce inseamna asta. Expresia mi-a ramas intiparita in minte si as putea reda oricand tonalitatea ei si gravitatea.
Anii au trecut, fara a trece insa prea multi, iar expresia a capatat sens pentru mine in momentul in care am intrat intr-un anticariat, cu mama de mana. Nu am sa uit momentul descoperii mele niciodata, asa cum nu voi uita ca discutia parintilor mei m-a indrumat pas cu pas spre ea. Privirea mea a mangaiat fiecare carte asezata pe rafturile improvizate, cartile erau cand unele peste altele, cand unele langa altele. Intr-un final privirea mi s-a oprit pe un altfel de carte – o carte veche, plina de istorie la prima vedere, o carte cum nu mai vazusem pana atunci. Am intins sfioasa mana spre “carte”, insa in momentul in care am ridicat coperta, am vazut ca era altceva. Era un album de fotografii alb-negru care m-a fascinat imediat. Am intors fila dupa fila pana cand mi-a aparut in fata, ea, fotografia care m-a ajutat sa patrund adevaratul sens al cuvintelor ce compuneau acea fraza auzita in copilarie. Mi-a deslusit o intreaga poveste si am ramas pe loc, privind-o timp de cateva minute bune, ascultand ceea ce imi dezvaluia: m-a invitat in lumea pe care o descria si m-a imbiat sa aflu tainele pe care le tinea ascunse de decenii intregi, pe care nimeni nu le intuise; m-a lasat sa o ating si sa o simt por cu por, sa descopar lumea pe care fotograful a prins-o in cadrul lui si nu doar momentul pe care toata lumea il vedea. Pana atunci statuse singura intr-un album marcat de trecerea timpului, cu copertile scorojite si acoperite de praf, dar purtand inauntrul lor o imensa comoara. Imi aduc aminte durerea care m-a incercat atunci cand a trebuit sa o parasesc, sa o las sa se piarda pentru totdeuna intr-un album, pe podeaua unui anticariat; povestea inca nu se terminase, insa ea a continuat cu o pasine pe cale sa se nasca intr-o micuta persoana care abia descoperea lumea in care traia.
Anii au trecut, fara a trece insa prea multi, iar expresia a capatat sens pentru mine in momentul in care am intrat intr-un anticariat, cu mama de mana. Nu am sa uit momentul descoperii mele niciodata, asa cum nu voi uita ca discutia parintilor mei m-a indrumat pas cu pas spre ea. Privirea mea a mangaiat fiecare carte asezata pe rafturile improvizate, cartile erau cand unele peste altele, cand unele langa altele. Intr-un final privirea mi s-a oprit pe un altfel de carte – o carte veche, plina de istorie la prima vedere, o carte cum nu mai vazusem pana atunci. Am intins sfioasa mana spre “carte”, insa in momentul in care am ridicat coperta, am vazut ca era altceva. Era un album de fotografii alb-negru care m-a fascinat imediat. Am intors fila dupa fila pana cand mi-a aparut in fata, ea, fotografia care m-a ajutat sa patrund adevaratul sens al cuvintelor ce compuneau acea fraza auzita in copilarie. Mi-a deslusit o intreaga poveste si am ramas pe loc, privind-o timp de cateva minute bune, ascultand ceea ce imi dezvaluia: m-a invitat in lumea pe care o descria si m-a imbiat sa aflu tainele pe care le tinea ascunse de decenii intregi, pe care nimeni nu le intuise; m-a lasat sa o ating si sa o simt por cu por, sa descopar lumea pe care fotograful a prins-o in cadrul lui si nu doar momentul pe care toata lumea il vedea. Pana atunci statuse singura intr-un album marcat de trecerea timpului, cu copertile scorojite si acoperite de praf, dar purtand inauntrul lor o imensa comoara. Imi aduc aminte durerea care m-a incercat atunci cand a trebuit sa o parasesc, sa o las sa se piarda pentru totdeuna intr-un album, pe podeaua unui anticariat; povestea inca nu se terminase, insa ea a continuat cu o pasine pe cale sa se nasca intr-o micuta persoana care abia descoperea lumea in care traia.
Subscribe to:
Posts (Atom)