Cuvinte goale

Doua lucruri nu suport la oamenii din jurul meu…Sa minta si sa fie ascunsi. Cum una deriva din cealalta as putea spune ca nu pot sa ii sufar pe mincinosi. Si, ca sa fie din ce in ce mai bine, am obseravat ca in ultima vreme toti asced la categoria aceasta de oameni.
Mai demult imi faceam probleme ca nu pot sa mint…Daca incerc sa mint sau chiar si sa “indulcesc” o anumita situatie se vede imediat. I cannot do it si asta e. Am si incercat “sa invat” sa mint, daca va vine sa credeti si toate astea pentru ce? Ca sa nu mai fiu eu in inferioritate fata de restul lumii; dupa ce am rumegat eu un pic acest gand mi-am dat seama ca mult mai bine ar fi sa ii invat eu pe restul sa nu mai minta, sa nu se mai ascunda, sa nu mai denatureze….Mult mai bine, dar mult mai greu, chiar aproape de imposibil daca suntem realisti.
Ce nu pot sa inteleg de nici un fel este de ce simt oamenii nevoia sa pacaleasca sau sa spuna mici minciuni chiar si acolo unde nu ar fi nici o filozofie sa spuna adevarul. In loc de “te sun mai incolo”, sa spuna “nu am chef sa vorbim azi, asa ca lasa-ma”; in loc de “ma intorc imediat”, sa spuna “am chef sa mai stau o ora-doua-trei…”; in loc de “te astept pana te intorci” sa spuna “nu stiu daca o sa mai stau atat”; in loc de “mi-e dor de tine” sa taca si sa nu spuna nimic.
Eu una cand simt ceva sau cand cred ceva spun si gata. Daca nu cred in ceea ce spun de ce sa vorbesc? Doar nu am de indeplinit o norma de cuvinte spuse pe minut/zi, nu? Chiar au devenit cvintele goale si nu mai au nici o seminificatie? Sau nu mai stim noi sa le folosim decat ca forma, uitand ca ele au si un continut….? Inseamna ca vechea zicala “imi dau cuvantul” a devenit si ea doar o insiruire de cuvinte fara sens?
Decat sa spui 1000 de cuvinte fara sens, mai bine nu spui nimic si asta poate valora de 1000 de ori mai mult.