Thursday 12 April 2007

Dream: to fly ( checked )


A inceput la Otopeni. Ajung in aeroport pentru prima data.Usile glisante de la intrare se deschid si intru in aeroport. Asa gol cum e, la 4.45 dimineata, mi se pare un aeroport mare. Se vede ca e prima data cand plec undeva cu avionul.Am emotii si ma gandesc cum o sa impac eu visul meu de mica, acela de a zbura, cu frica de inaltime. Incepe imbarcarea in avion. Urc emotionata cele cateva trepte pana la avion si ma asez la geam, exact langa aripa; un prieten m-a sfatuit sa nu stau langa aripa pentru ca o sa ma sperie tremuratul ei atunci cand dam de turbulente, dar deh...acolo imi spune biletul ca trebuie sa stau asa ca ma asez cuminte pe locul meu. Avionul porneste de pe loc si parca pilotul stie ca e prima data cand zbor cu avionul asa ca nu porneste imediat. Ruleaza o vreme incet de tot. Dupa un timp chiar ma obisnuisem si parca mergeam cu o masina mai mare. Cand sa comentez si eu ca nu mai pleaca odata, o forta ma lipeste de spatarul scaunului de piele. Cu greu, reusesc sa ies castigatoare din lupta cu acea forta si imi lipesc nasul de "hublou" ca sa vad si eu ce e "afara". Nu e chiar cea mai inspirata alegere pe care am facut-o in ultima vreme pentru ca ma apuca ameteala. Expresia "sit back and relax" capata din ce in ce mai clar un inteles, asa ca nu ma mai impotrivesc si ma lipesc de spatarul scaunului. Avionul trebuie sa ajunga la 26.000m inaltime; tot timpul cat urca simt un gol in stomac. Nu mi-e frica si senzatia este una placuta si familiara in acelasi timp....cand am mai simtit eu fluturi in stomac? ah...da...e interesant ca atunci cand decolezi e ca atunci cand te indragostesti.

In drumul lui spre cel de-al 26.000 lea metru ajungem la nori si trecem prin ei mai departe. Mai sus de nori sunt alti nori...la un moment dat poti sa juri ca stai pe loc si esti inconjurat numai de nori si razele soarelui.

Sa zbor asta mi-am dorit de cand eram mica si acum dupa ce am decoalat si aterizat de 4 ori nu pot spune decat i want more....more...more....m-am indragostit de zburat cu avionul.

1 comment:

Constantin-Adrian said...

Adevarat grait... cand avionul porneste trapul sau infernal pe autostrada decolarii esti efectiv lipit cu indarjire de spatarul scaunului. Desprinderea de sol vine ca o detasare si un prim sentiment de plutire, care va fi curand atenuata de socurile verticale care te tintuiesc mai bine si care se datoreaza urcarii in trepte.

Zborul in sine cu o linie comerciala nu este mai palpitant ca o plimbare cu autobuzul decat pentru motivul ca se face pe calea aerului. Daca inchizi ochii nu vei simti cu nimic mai presus decat intr-un autocar... iar turbulentele pot fi usor asimilate cu gropile dintr-un drum foarte prost asfaltat... tipic romanesc...

Aterizarea insa rezerva surprize noi... Se zice ca pilotii romani sunt printre cei mai buni si experimentati. Poate ca sunt o generatie veterana, care inca poate pilota o aeronava neautomatizata... si stie exact ce trebuie sa simta in fiecare vibratie a mansei sau tremur al avionului. Eu, personal, am trait o aterizare cu AirFrance ca m-a facut, ca inginer de aviatie si fost pilot de acrobatie, sa injur do toti sfintisorii pe cei doi piloti... asta printre freneticele aplauze ale pasagerilor... daca se poate imagina un avion asezandu-se pe o roata si efectiv trantindu-se pe cealalta... groaznic!

La polul celalalt pot da exemplu un echipaj Tarom care in timpul furtunilor de acum un an au adus avionul, in ciuda unor vanturi incrucisate groaznice, la nivelul pistei, au efectuat manevra de ratare de aterizare si au reluat procedura aducand aeronava la sol cu zero probleme tehnice. Aveam un fost coleg in avionul acela... pe care il asteptam...

Deci ZBORUL... acest vis etern al omenirii poate fi frumos sau de cosmar... depinde numai de pilot! ;)

Vant sub aripi!