Bewitched

Am crezut ca am uitat sa visez, ca nu mai pot sa scriu...am descoperit ca inca pot; am descoperit locul perfect care mi-a redat partial inspiratia. Si totusi, acum sunt atat de adancita in visele pe care le uitasem demult, incat nu vreau sa ies din casa.

Mi-e frica sa nu dispara...Mi-e frica sa nu le pierd din nou.

Inocenta

"Te am si te mai vreau" poate fi mai frumos decat "Te iubesc"

Cand suntem mici totul pare atat de usor si de frumos. Cand suntem mari usurinta si frumusetea dispar, nu raman cu noi; tot ce ne ramane sunt visele. De ce?

Dreamin' still

Prince & Beyonce - Purple Rain 2004

Vezi mai multe video din muzica

Vise violet

Visez cu ochii larg deschisi la o lume diferita de cea in care traiesc acum. M-a intrebat ce mi-a placut cel mai mult la orasul pe care l-am vizitat cateva zile; stau si ma gandesc. Incerc sa ii descriu cum vad eu orasul lui, orasul lor, diferit de al meu. Imi dau seama ca nu il conving prin cuvintele pe care le spun, desi ele incearca pe cat posibil sa arate ceea ce simt. Nu pot sa descriu orasul, dar pot sa il simt. Si incep sa ii spun:

Imi place aerul diferit, inca de cand cobori din tren. Lumea te inconjoara cu un "ciao" prietenos si nu vezi pic de distanta in ochii lor. Sunt convinsa ca nu toti locuitorii lui sunt asa, dar sunt dispusa sa aflu cum sunt ei. E frumos ca ati pastrat istoria si o puneti la rang inalt prin renovarea cladirilor istorice si prin respectarea strazilor, monumentelor, bisericilor, bancilor din fiecare piata centrala, dalelor de piatra care constituie alei inguste; nu vezi gunoi aruncat pe jos si chiar daca vremea e mohorata in perioada asta, orasul este curat, iar fiecare lucru se afla la locul lui. Orasul tau are un farmec aparte, este cochet si ascunde multe secrete. Din cand in cand, in plimbarile pe strazile lui, vezi cate o usa micuta si ingusta. Accepti invitatia treptelor de piatra care te conduc spre usa si, in momentul in care ai deschis-o, ajungi in alta lume. O lume antica, dar totusi extrem de actuala; intrarea o poti rata daca nu stii sigur ce comoara se ascunde in spatele usii pe care tocmai ai intrat, insa odata inchisa in urma ta iti ofera o imagine diferita. Cafenele cu atmosfera obscura, calda si prietenoasa si intinse pe zeci de metri sub aleile si strazile orasului. Nu este una singura, ci sunt o multime, gata sa ti se destainuie daca le permiti; D'arc m-a cucerit cu zidurile ei de caramida rosiatica si portretele alb-negru expuse deasupra fiecarei mese de fier forjat. Scaunele, si ele de fier, iti creaza iluzia ca poti sa aluneci oricand pe podeaua acoperita de petale albe si rosii de trandafiri. Lumina rosiatica si difuza nu face decat sa completeze tabloul unei discutii serioase purtate de cei patru oamenii de la una dintre mesele cafenelei, in timp ce savureaza o cana de ceai de fructe de padure.

Firobuzele sunt de moda veche si sunt vopsite alb-violet, cu mult bun gust. Strazile sunt luminate si seara este o placere sa auzi ecoul tocurilor de pantofi ce mangaie dalele vechi de piatra. Te plimbi intr-un oras cu personalitate, unde oamenii sunt altfel; seamana cu orasul lor. Sunt eleganti prin imbracaminte si atitudine si sunt extrem de politicosi. Pana si traficul este altfel: nu auzi claxon, nu vezi flash-uri date cu nervozitate. Lumea este calma si isi traieste viata fara graba si agitatia, nervozitatea si nesimtirea, atribute ale unui stil de viata dintr-un alt colt al aceleiasi tari.

Imi pare rau ca plec si ii spun asta. Cred ca tot nu reuseste sa inteleaga exact de ce. Imi place stilul de a fi pe care l-am intalnit aici si mi-e greu sa il las in urma, in timp ce ma urc din nou in tren; e frumos, mi se potriveste si totusi am o alta viata la 600 km distanta. Imi pare rau pentru ca visul meu micut s-a sfarsit si mi-e frica sa sper ca va fi mai mult de atat. Mi-e frica sa nu se estompeze si sa se indeparteze de mine, sa dispara in zare ca fumul de tigara.

Visez cu ochii larg deschisi la o lume diferita, unde totul pare natural si usor, o lume pur si simplu altfel.

Forgotten

Who the fuck still gives a shit about me? odata eram un grup care ar fi facut orice pentru ca unuia dintre noi sa ii fie bine. acum nu ne mai intereseaza de restul...

...doare si atat...

I love you, then i hate you

Daca a inceput cu o melodie era firesc sa se termine cu o melodie, chiar daca numele i l-am parafrazat... Ce am avut a fost frumos, a fost altceva. Acum ma urasti si crezi tot ce este mai rau despre mine, iar mie imi pasa pentru ca, pur si simplu nu a mai fost sa fim impreuna, dar niciodata nu am vrut si nu iti voi dori sa suferi. Stiu ca te doare, dar mai stiu ca am facut tot ce am putut ca sa nu ajungem aici. Spui ca decizia am luat-o singura, insa au fost zile, saptamani si chiar luni in care iti spuneam ca "mor" putin cate putin. Dupa asta era bine o vreme, poate alteori si mai bine, dupa care incepeam sa "murim" din nou...

M-ai facut sa rad atunci cand credeam ca imi este imposibil sa rad, insa m-ai facut sa plang atunci cand mi se parea imposibil sa plang, iar asta incet, incet ne-a apropiat de sfarsitul povestii noastre.

Aleg sa tin minte momentele placute si refuz sa cred ca m-ai mintit pentru prima data cand mi-ai spus ca "niciodata nu am putut sa am incredere in tine pentru ca niciodata nu mi-ai dat motive, iar tot ce s-a intamplat s-a intamplat din vina ta". Poate crezi asta sau poate ca nu, insa sunt impacata cu faptul ca atata timp cat am fost impreuna nu a existat nimeni si nimic in afara de tine.

Aleg sa imi amintesc doar clipele in care ma faceai sa rad, locurile noi pe care le-am descoperit impreuna, hainele si parfumurile cu care ne inconjuram, orasele noi pe care le-am explorat si serile interminabile pe care le vorbeam si le radeam de parca eram singuri pe pamant. Aleg sa imi aduc aminte cu placere de anii in care am crescut si ne-am maturizat impreuna si, din niste copii inocenti, am devenit niste adulti cu un scop clar in viata.

Te-am iubit pentru hotararea si incapatanarea de care ai dat dovada, pentru sufletul tau mare si felul tau tandru de a fi; pentru ca erai in stare sa strabati un oras intreg si dus si intors ca sa imi aduci jeleuri si pentru ca mi-ai facut cadoul luna, soarele si marea cu nisipul fin; pentru ca atunci cand nu ma simteam bine veneai si ma tineai in brate pana imi trecea; pentru pasiunea si pentru gesturile spontane si frumoase pe care le faceai; pentru ca erai asa cum erai...

Aleg sa iubesc in continuare amintirea "noastra" chiar daca ma doare ce imi spui si chiar daca stiu ca esti convins ca ceea ce crezi este adevarat. Vei ramane intotdeauna cel mai bun prieten al meu chiar daca o parte din mine nu va mai exista pentru ca ai luat-o cu tine, pentru ca ai schimbat-o sau pentru ca ai sters-o pur si simplu...

Aleg sa cred ca undeva-acolo ceea ce mi-ai spus, nici tu nu crezi ca este adevarat si ca m-ai iubit asa cum te-am iubit, ca mi-ai acordat increderea pe care ti-am acordat-o.

Ma doare totusi ca atunci cand erai cu mine prietenii pe care ii aveam erau ai nostri si totusi nu erau suficienti de buni dintr-un motiv sau altul, insa acum sunt ai tai si sunt extraordinari, sunteti nedespartiti, iar eu nu mai exist pentru nici unul dintre voi...Ma doare, dar in acelasi timp pot sa zambesc pentru ca ma gandesc ca macar tu esti inconjurat de prieteni si ca intr-un fel, poate ti-e mai bine, mai usor.

Ma simt desfiintata cu totul, ma simt parasita si undeva pe drum m-am pierdut pe mine insami, iar acum incet, incet trebuie sa invat cine e "Ioana"; trebuie sa invat sa ma ridic din nou si sa invat sa merg, iar asta doare cu atat mai mult cu cat trebuie sa o fac singura de data asta. Doar asa pot sa imi dau seama cine sunt, ce vreau si ce merit...Si sunt asa de obosita, incat imi vine sa renunt. In definitiv nimeni nu are cu adevarat nevoie de mine...nici macar eu nu am nevoie de mine.

Trandafirul din gradina mea

Sunt la nivelul in care platesc sistemul de invatamant care nu-mi place, il platesc inainte ca pe o curva, ce frumos ar fi sa il platesc la sfarsit. Sa ma intrebe coordonatorul: “ti-a placut?”,” a meritat?” si sa spun: “da uite banii, pot sa dau si bacsis? ”
Mi s-a cerut un feedback despre examenul la diagnoza, am evitat raspunsul, eram inca bulversat de examenul propriu zis, dar o sa incerc sa-l dau acum: intru in sala , ma asez confortabil intre doi prieteni, ca la razboi, ca daca tot sunt in prima linie macar sa-mi dau viata pentru un prieten, nu pentru un strain, astept anxios inceputul infernului, ma gandesc ca am uitat tot ce am citit...chiar uitasem. Intra grabit, ne vorbeste putin, ne scoate afara ca pe niste vite, vorbele moraliste ma lovesc si acum: “nu vreau sa ma furati”, anul trecut “mi-era rusine de rusinea lor”, cata pasiune, cata moralitate...incredibil, cel fara de pacat sa arunce primul cu piatra.
Ce imi place sa ma suspecteze cineva ca vreau sa fur, chiar inainte de faptul in sine, mai rau sa ma faca hot, inainte sa fur. A da prevenim, prevenim atunci..suntem bagati pe numere in sala, ca la inchisoare, vad abtibildul cu numarul meu, imi zic 7 e numarul meu norocos, am norocul sa stau in prima banca. Incepe examenul aflam cu avem norocul sa primim “doar” 180 de grille, nu 400 cum se gandea, doar 180, intr-o ora si 20 de minute pt sinteza, asta inseamna 3 intrebari si 9 raspunsuri intr-un minut, pe care sa le citesti, sa le rezolvi, mi se pare ca seamana cu un maraton, nu cu un examen. Grilele sunt puse parca sa ma enerveze, intrebari grele, apoi intrebari usoare, iar intrebari grele, decupleaza-te de la una usoara si cupleaza-te la una grea. Ma gandesc totusi daca spunea: “dragii mei copiati acum”, scoateam cele 7 carti in engleza de la bibligrafie, apoi cursul de 200 de pagini si de nu copiam de rupeam. Intr-o ora faceam si lucrarea din stanga mea.
De ce am un sentiment amar? De ce simt ca m-ai mintit, iar eu ca un naiv te-am crezut?Pentru ca “mi-ai promis o gradina mare de trandafiri” si nu mi-ai oferit nicio floare, mi-ai spus ca sunt la nivelul in care mi se preda un curs pe care apoi il uit. N-ai rabdare sa ma cunosti si te enervezi prea repede, esti la nivelul in care te lauzi cu propria aroganta, iar atitudinea zeflemitoare pe care o ai cu persoanele pe care ar trebui sa ai rabdare sa le inveti, nu zic si vocative, ma lasa masca, zambesti ironic si ma ranesti, ma simt multilat si pe alocuri umilit, as vrea sa ma uit la tine, cum te uitai tu la Pitariu, dar oare meriti? Sunt la nivelul in care platesc sistemul de invatamant care nu-mi place, il platesc inainte ca pe o curva, ce frumos ar fi sa il platesc la sfarsit. Sa ma intrebe coordonatorul: “ti-a placut?”,” a meritat?” si sa spun: “da uite banii, pot sa dau si bacsis? ”

by Marius my beibi :)