Visez cu ochii larg deschisi la o lume diferita de cea in care traiesc acum. M-a intrebat ce mi-a placut cel mai mult la orasul pe care l-am vizitat cateva zile; stau si ma gandesc. Incerc sa ii descriu cum vad eu orasul lui, orasul lor, diferit de al meu. Imi dau seama ca nu il conving prin cuvintele pe care le spun, desi ele incearca pe cat posibil sa arate ceea ce simt. Nu pot sa descriu orasul, dar pot sa il simt. Si incep sa ii spun:
Imi place aerul diferit, inca de cand cobori din tren. Lumea te inconjoara cu un "ciao" prietenos si nu vezi pic de distanta in ochii lor. Sunt convinsa ca nu toti locuitorii lui sunt asa, dar sunt dispusa sa aflu cum sunt ei. E frumos ca ati pastrat istoria si o puneti la rang inalt prin renovarea cladirilor istorice si prin respectarea strazilor, monumentelor, bisericilor, bancilor din fiecare piata centrala, dalelor de piatra care constituie alei inguste; nu vezi gunoi aruncat pe jos si chiar daca vremea e mohorata in perioada asta, orasul este curat, iar fiecare lucru se afla la locul lui. Orasul tau are un farmec aparte, este cochet si ascunde multe secrete. Din cand in cand, in plimbarile pe strazile lui, vezi cate o usa micuta si ingusta. Accepti invitatia treptelor de piatra care te conduc spre usa si, in momentul in care ai deschis-o, ajungi in alta lume. O lume antica, dar totusi extrem de actuala; intrarea o poti rata daca nu stii sigur ce comoara se ascunde in spatele usii pe care tocmai ai intrat, insa odata inchisa in urma ta iti ofera o imagine diferita. Cafenele cu atmosfera obscura, calda si prietenoasa si intinse pe zeci de metri sub aleile si strazile orasului. Nu este una singura, ci sunt o multime, gata sa ti se destainuie daca le permiti; D'arc m-a cucerit cu zidurile ei de caramida rosiatica si portretele alb-negru expuse deasupra fiecarei mese de fier forjat. Scaunele, si ele de fier, iti creaza iluzia ca poti sa aluneci oricand pe podeaua acoperita de petale albe si rosii de trandafiri. Lumina rosiatica si difuza nu face decat sa completeze tabloul unei discutii serioase purtate de cei patru oamenii de la una dintre mesele cafenelei, in timp ce savureaza o cana de ceai de fructe de padure.
Firobuzele sunt de moda veche si sunt vopsite alb-violet, cu mult bun gust. Strazile sunt luminate si seara este o placere sa auzi ecoul tocurilor de pantofi ce mangaie dalele vechi de piatra. Te plimbi intr-un oras cu personalitate, unde oamenii sunt altfel; seamana cu orasul lor. Sunt eleganti prin imbracaminte si atitudine si sunt extrem de politicosi. Pana si traficul este altfel: nu auzi claxon, nu vezi flash-uri date cu nervozitate. Lumea este calma si isi traieste viata fara graba si agitatia, nervozitatea si nesimtirea, atribute ale unui stil de viata dintr-un alt colt al aceleiasi tari.
Imi pare rau ca plec si ii spun asta. Cred ca tot nu reuseste sa inteleaga exact de ce. Imi place stilul de a fi pe care l-am intalnit aici si mi-e greu sa il las in urma, in timp ce ma urc din nou in tren; e frumos, mi se potriveste si totusi am o alta viata la 600 km distanta. Imi pare rau pentru ca visul meu micut s-a sfarsit si mi-e frica sa sper ca va fi mai mult de atat. Mi-e frica sa nu se estompeze si sa se indeparteze de mine, sa dispara in zare ca fumul de tigara.
Visez cu ochii larg deschisi la o lume diferita, unde totul pare natural si usor, o lume pur si simplu altfel.
No comments:
Post a Comment