Vorbeam cu Lu acum cateva zile despre tendinta inevitabila pe care o au indivizii de a se minti singuri. Am ajuns la cateva concluzii interesante; nu stiu oamenii, dar stiu sigur ce fac si cum fac eu. Incerc, pe cat posibil, sa nu ma mint singura sau, daca o fac, atunci incerc sa ies cat mai repede din situatia vicioasa creata.
In principiu oamenii incep sa se minta pentru a-si crea lor propriile medii in care sa se simta in siguranta (si ma refer aici atat la medii existente din punct de vedere fizic, cat si la cele psihologice). Este mult mai usor sa faci fata unei situatii neplacute, indiferent in ce sens, daca incerci sa cauti scuze, explicatii alternative sau daca, pur si simplu, negi ceea ce deja, in mod sigur, stii.
Insa cat de mult ne ajuta aceste minciuni? mai mici sau mai mari ele ne creaza o lume falsa, o lume in care nu exista dezamagire, frustrare sau suparare, dar cu ce cost? pierdem din vedere ceea ce este real si palpabil.
Mie nu imi place sa ma mint si, indiferent cat de greu imi va fi sa (imi) recunosc, prefer oricand sa stau fata in fata cu situatia reala decat sa ma scufund intr-o lume neadevarata doar ca sa tin in puf ego-ul meu...
