In primul rand inima e o chestie ciudata. Fizic, nu are o forma frumoasa, asa cum ne-o inchipuim cand suntem copii sau cum o desenam pe caietele in adolescenta, e chiar hidioasa si imaginea ei dintr-un tratat de anatomie m-a facut sa plang, pe cand eram mica, mica.
Este urata si mai este si rea; te face sa plangi sau sa razi in functie de cum se poarta. O simt acolo in piept, ma face sa tremur toata cand bate cu putere - atunci ea e fericita si ma face sa fiu euforica. Altadata ma doare cand o simt ca "se opreste", parca refuza sa mai bata (asa reactioneaza ea cand se loveste de nepasare).
Este urata, rea si nehotarata. Iti perturba activitatea si te streaza pentru ca te face sa treci prin tot felul de stari sufletesti: ba esti fericita, ba esti trista, ba esti sigura de ceva, ba esti nesigura si nu mai ai sperante. Atunci cand este nehotarata ma enerveaza cel mai tare pentru ca imi da batai de cap - trebuie sa imi dau seama ce vrea, astfel inca sa poate sa zambeasca si sa bata iar cu putere.
Inima este urata, rea, nehotarata si enervanta, dar este a mea si o iubesc pentru ca ma face sa rad, sa simt fluturi in stomac, sa plang, sa tremur, sa ma panichez, sa ma enervez, sa zambesc, sa iubesc si sa urasc. Este inima mea si are grija sa nu ma plictisesc.
No comments:
Post a Comment